Ploaie de vara...

Suna telefonul...Raspund : "Alo?" O voce calda ma intampina la capatul celalalt al firului : "Te-ai trezit frumoaso?" Zambesc ... "Da...acum 5 minute" . Era o minciuna. El ma trezise din somn. "Nu te cred, dupa vocea pe care o ai...Cred ca iar te-am trezit.Scuza-ma...credeam ca deja esti treaza" . "Nu-i nimic.Prefer sa ma trezesti tu decat altcineva." ... "Vreau sa ne intalnim...trebuie sa vorbim"... "S-a intamplat ceva?" , raspund. "Nu...doar mi-e dor de tine". "Ok, ne intalnim ca de obicei?" "Da! Te astept. Te pup." ... "Ok, puiule. Ne vedem acolo. Te pup!".

Inchid telefonul si prin minte imi trec imaginile de aseara. Ai fost minunat. Nici nu imi venea sa ma despart de tine cand m-ai condus acasa. Nu vroiam sa te las sa pleci din bratele mele.

Orele trec greu pana la intalnirea noastra. Incep sa ma imbrac. E o zi calduroasa. Un sentiment ciudat ma cuprinde in momentul in care ies pe usa. Ma gandesc la cuvintele tale "Trebuie sa vorbim."

Ajung la locul nostru. Ca de obicei ma asteptai. Intotdeauna ajungi cu 5 minute inaintea mea. Ma apropiu de tine si te sarut. Nu-mi raspunzi ca si inainte. "S-a intamplat ceva?" ... "Nu, trebuie sa se intample ceva?Hai sa ne plimbam..." Aprob si pasii nostri ne duc pe un drum fara o directie anume...Esti tacut. Nu indraznesc sa intreb.

La un moment dat, te opresti, imi iei fata in maini si ma saruti ca si cum ar fi ultima oara. Zambesti...Eu sunt confuza, nu stiu cum sa reactionez.

"Draga mea...trebuie sa vorbim" "Despre ce?Ce s-a intamplat?" "Noi..." "Da. Zimi o data, nu ma mai fierbe...te rog!" "Noi trebuie sa ne despartim"

In momentul acela am simtit ca cerul se prabuseste...acea zi calduroasa s-a tranformat in cea mai friguroasa zi din viata mea. Lacrimile incep sa se prelinga pe obrazul meu.

"Te rog sa nu plangi si sa incerci sa ma intelegi. Te rog nu-mi ingreuna decizia" "De ce? Cu ce ti-am gresit? Ce s-a intamplat cu toate promisiunile tale? Cu acele cuvinte frumoase pe care mi le-ai zis aseara? Am fost doar o aventura pentru tine?" , am tipat...

"Nu", zambesti..."Nu ma intelege gresit. Esti o fata frumoasa si foarte speciala.Nu ai gresit cu nimic.Eu sunt de vina.Te rog nu-mi cere explicatii pentru ca nu pot sa ti le dau..."

"De ce?!?"...

Te iau in brate si incerc sa te sarut...dar tu ma dai la o parte . "Trebuie sa plec.Te rog iarta-ma."

Te-ai indepartat de mine incetul cu incetul. Eu pur si simplu ma uitam cum te indepartezi de mine. Nu pot sa ma misc...incerc sa ma misc, dar nu pot. Lacrimile continua sa curga fara incetare.

Dintr-o data simt pe piele o picatura, dupa care picaturile se inmultesc...Ma uit spre cer...A inceput sa ploua...E o ploaie de vara...Picaturile le simt reci pe pielea mea. Ma uit in jurul meu...Toata lumea incearca sa se adaposteaza, dar eu am ramas nemiscata in locul in care m-ai lasat.

Incep sa merg fara o directie anume. Raceala picaturilor incearca sa ma trezeasca.In gandul meu, imi spun ca este doar un vis urat...dar din pacate nu este. Este adevarat.Te-ai despartit de mine, ai plecat fara nici o explicatie.

De ce? E singura intrebare care imi vine in minte...DE CE?

Ajung acasa, uda si singura...Ma dezbrac si ma pun in pat...Iau in brate perna si incep sa plang...Pana la urma, adorm rapusa de oboseala.

A doua zi, ma trezesc...Nu pot sa-mi dau seama daca a fost realitate sau un cosmar...Dar ma uit in jur si vad fotografia noastra sparta.

Nu a fost vis...ci pura realitate...